Categorii

Adina Popescu (1) adolescență (2) al doilea război mondial (5) Alex Moldovan (1) animale (6) Anton Holban (1) aventură (19) Barbu Ștefănescu Delavrancea (2) basm (9) biografie (4) Camil Petrescu (3) Cezar Petrescu (1) clasic (54) comedie (5) contemporană (5) copilărie (1) Daniel Defoe (1) distopie (3) dragoste (2) dramă (2) E.B. White (1) Éric-Emmanuel Schmitt (1) fantezie (9) Ficțiune (51) Ficțiune istorică (5) filosofie (1) Filozofie (1) fisa de lectura (10) Florin Bican (1) Gala Galaction (1) George Călinescu (2) gotic (1) Grigore Băjenaru (1) groază (1) holocaust (2) ioan slavici (3) Ioana Pârvulescu. (1) ion creanga (5) Ion Luca Caragiale (6) Ion Minulescu (1) Ionel Teodoreanu (4) istorie (8) J. D. Salinger (1) Jack London (1) Jennifer Anne Nielsen (1) Jules Vernes (2) la Medeleni (3) Lewiss Carroll (1) literatură franceză (2) Literatură românească (54) Liviu Rebreanu (2) Lois Lowry (1) Lucian Blaga (1) Marin Preda (2) Marin Sorescu (1) Mark Twain (1) Mateiu Caragiale (1) Mihai Eminescu (2) Mihail Drumeș (1) Mihail Sadoveanu (4) Mimi Thebo (1) minunea (1) mircea eliade (3) Mircea Sântimbreanu (1) mister (3) mitologie (1) motivaționale (1) Neil Gaiman (1) non-ficțiune (3) nuvelă (6) Paulo Coelho (1) pentru copii (20) petre ispirescu (3) poezie (2) povestiri scurte (1) psihologie (1) război (7) Roald Dahl (2) roman (16) romantism (1) romanță (2) sci-fi (2) sec. XIX (1) SF (1) Spiritualitate (1) teatru (7) tineri (1) Tom Sawyer (1) umor (7) Vasile Alecsandri (1) Veronica D. Niculescu (2) Victor Ion Popa (1) Wiliam Golding (1)

ARHIVĂ

© Rezumate cărți 2023. Un produs Blogger.

Recreația mare, de Mircea Sântimbreanu. Rezumat.

Un elev care vede lumea cu alți ochi

"Recreația mare" de Mircea Sântimbreanu este o culegere de povestiri ce surprind cu sensibilitate și umor naivitatea, bucuriile și anxietățile specifice lumii copilăriei, explorând teme precum prietenia, imaginația, teama de eșec și dorința de evadare din rutina școlară. 

Rezumat pe capitole / părți

Motivarea absenței

Într-o după-amiază liniștită de toamnă, Miou se plimbă și visează cu ochii deschiși în loc să meargă la școală. El ratează orele fără niciun motiv anume.

Apoi Miou își dă seama că va trebui să dea explicații pentru absența de la școală. El încercă să inventeze diverse scuze false precum că ar fi fost bolnav sau că s-ar fi întâmplat vreo situație urgentă care l-a împiedicat să ajungă la ore. Miou se gândește la povești imaginare cum că ar fi salvat pe cineva, ar fi urmărit un bandit sau ar fi avut loc vreun dezastru natural.

În timp ce soarele apune, Miou își dă seama că ziua s-a terminat și că trebuie să vină cu o motivare convingătoare pentru absența de la școală. El nu reușește însă să găsească o explicație credibilă și rămâne încurcat în încercarea de a inventa o scuză.

O bătrânică îi spune lui Miou că are nevoie de noroc și minte, sugerând că va avea nevoie de creativitate și inspirație pentru a găsi o motivare convingătoare pentru absența de la ore.

"Era o incredibilă după-amiază de noiembrie, bântuită de funigei și de aroma tufănelelor, când cerul însuși, uns cu mierea ultimilor faguri de vară se amestecă în viața ta particulară și intimă, îți dă o mie de motive să zaci pe banca trasă la soare și, în același timp, o mie de ghionți să pleci, să te tot duci, să nu te mai oprești..." (despre tentația chiulului)

Cai și biblici

Biju vrea să viseze un cal înainte de un examen la istorie. Se chinuie să adoarmă gândindu-se la cai. Mama îi spune de mai multe ori să stingă lumina fiind târziu. Biju încercă să adoarmă uitându-se la umbre sau imaginându-și cai. Apoi încearcă să recite versuri și să cânte despre cai. Mama îl ceartă din nou să stingă radioul. Biju adoarme în cele din urmă fără să viseze cai, ci alte animale. Dimineața se trezește cu cartea de istorie în coaste.

"Trebuie neapărat să visez un cal! O iapă, un mânz, musai, ce-o fi, cum o fi, murg, sur, rotat, maro, potcovit sau nu, cal să fie. Caii îmi poartă noroc, de câte ori i-am visat am reușit, am dat lovitura!" (Biju despre importanța visului)

Mărinimie

Vicu s-a trezit devreme. Afară ningea mult. Vicu stătea în pat și se gândea la cadourile pe care ar putea să i le facă prietenului său Sandu. A decis să îi facă cadou două ceasuri. L-a sunat pe Sandu și i-a spus că îi va face cadou două ceasuri. Sandu nu a fost de acord să primească două ceasuri. Dar Vicu a insistat că vrea să îi facă cadou două ceasuri, de la ora 10 până la ora 12. Apoi Vicu s-a hotărât să îi facă cadou chiar trei ceasuri, până la ora 1. A decis că va sta la Sandu până la ora 1 și poate va lua și masa la el.

"Stătea lungit în pat, rotindu-și degetele mari de la picioare și savurându-și preaplinul inimii lui." (despre bucuria lui Vicu)

Hamurabi

Eugenița stătea ascunsă în bancă la ora de istorie. Nu știa lecția. S-a pitit în spatele unui coleg ca să nu fie întrebată. Profesorul a închis catalogul și Eugenița s-a simțit ușurată că nu va fi ascultată. Dar profesorul a început să întrebe fără catalog. Eugenița s-a pitit din nou. Plănuia să ridice mâna la orice întrebare ca să pară că știe. Profesorul a întrebat despre babilonieni. Eugenița nu știa cine sunt. S-a gândit să scape un creion pe jos ca să se aplece după el. Altcineva a răspuns întrebarea. Eugenița s-a simțit ușurată din nou. Profesorul a întrebat cine a fost Hamurabi. Eugenița nu știa. S-a gândit să scape penarul jos ca să adune lucrurile. Dar până atunci altul răspundea. În cele din urmă, profesorul a întrebat-o direct pe Eugenița. Ea s-a ridicat și a recunoscut că nu știe răspunsul.

„Cine a fost Hamurabi? De unde să știu eu? Sunt pierdută, iar se uită la mine! Acum o să scap penarul și-o să adun toate penițele, căpețelele de creion, ascuțitoarea, guma. Până atunci o să răspundă altul...” (una din metodele de eschivare de la răspuns)

Necunoscute

Biliboacă a avut algebră la școală. A luat nota 4 la test, deși se temea că va fi mai rău. A avut o încăierare la recreație și a fost chemat la cancelarie. Acolo a primit un pumn în nas. Apoi a fost o zi obișnuită, cu absenteism și fleacuri. Când a plecat, inspectoarea l-a certat să ridice hârtiile de jos. El s-a supărat și a plecat nervos. Acasă, mama l-a întrebat cum a fost la școală. El i-a răspuns nervos că nimic. Apoi a mușcat din greșeală un ardei iute.

"De fapt, el, Biliboacă, n-a trecut niciodată dincolo de toate acele blestemate semne ale algebrei, toate i-au rămas străine încă și afurisite ca niște obiecte cărora nu le-ai descurcat nici rostul, nici natura." (despre dificultățile învățării)

Carnetul carnetului

Gigel a făcut ordine duminică. A hotărât să țină un carnet în care să noteze unde pune lucrurile. A doua zi dimineață nu găsea carnetul. L-a găsit sub ceasul deșteptător. În carnet scria unde sunt toate lucrurile lui. S-a pregătit repede de școală. Voia să cumpere încă un carnet. În el voia să scrie unde ține primul carnet. Pe drum spre școală a uitat ce hotărâse. A cheltuit banii pe covrigi. Apoi și-a amintit că găsise o soluție bună. Dar uitase care anume. Pentru o clipă îi trecuse prin minte să-și pună lucrurile la locul lor. Atunci n-ar mai fi avut nevoie de carnet.

"Și, într-adevăr, a doua zi, trezit la ora şapte fix de către ceasul deșteptător, timp de 15 minute Gigel n-a scos o vorbă. Stătea în mijlocul sufrageriei, în pijama, nemișcat pe un scăunel, cu degetul arătător la tâmplă, cu cel mic în gură, adâncit în sine ca „Gânditorul” lui Rodin.” concentrarea lui Gigel pentru a-și aminti unde a pus carnetul.

Unde se varsă Nilul

Mihai este scos la lecție de geografie și i se cere să spună unde se varsă Nilul. El nu știe răspunsul și începe să bolborosească și să se miște ca o cămilă. Profesorul îl întreabă din nou unde se varsă Nilul, iar Mihai spune că știe lecția pe dinafară dar nu poate sări nicio frază. În cele din urmă, Mihai spune că Nilul se varsă în deșertul Sahara. Profesorul îl corectează însă că de fapt Nilul se varsă în Marea Mediterană. Atunci Mihai recunoaște că a sărit un rând din lecție și promite să o învețe pentru data viitoare.

"Vai de mine, tovarășe profesor, știu lecția pe dinafară. Am citit-o de nu mai țin minte de câte ori... Eu așa învăț lecțiile, toate lecțiile, ca pe o poezie. Numai că nu pot să sar nicio strofă... Vreau să zic nicio frază."

O lucrare scrisă… vorbită

Eroul nostru a început o lucrare scrisă despre cum și-a petrecut vacanța. El nu s-a pregătit și nu știa ce să scrie. A început să șoptească disperat colegului său de bancă să-l ajute, întrebându-l cum se scrie "vacanță" și când a început vacanța. Colegul a refuzat să-l ajute, așa că eroul nostru a continuat să-l implore, oferindu-i diverse lucruri în schimbul ajutorului. Până la urmă, colegul s-a întors și l-a refuzat din nou, spunând că nu-l va lăsa să copieze. Atunci eroul nostru s-a plâns că scrisul colegului este urât și indescifrabil.

"De ce să te plângi? Că nu te-am lăsat să copiezi?"

Jocul culorilor

Este un joc captivant printre elevi, numit "jocul culorilor", în care unul pronunță o culoare iar celălalt trebuie să arate rapid un obiect de acea culoare. Două fete se Lasă complet absorbite în acest joc, continuându-l chiar și în timpul orelor, uitând cu desăvârșire de lecții și de explicațiile profesorului. Chiar și atunci când trebuie să învețe pentru evaluarea la geografie a doua zi, fetele nu se pot abține să nu joace, înlocuind termenii geografici din lecție cu denumiri de culori. Din păcate, din cauza concentrării lor exacerbate pe joc, cele două fete iau note mici la testul de geografie, deși inițial au decis să renunțe la joc pentru a putea învăța.

"Lecția s-a terminat. Cele două prietene s-au întors acasă și învață la geografie. - Gata cu jocul! Trebuie să învățăm. - De ce, tu? - Pentru că poimâine avem lecție de control."

Un șmecher la lecție

Capitolul prezintă o scenă dintr-o clasă de școală, în care elevul Matei, poreclit Tilică, este scos la tabla pentru a răspunde la întrebări despre lecția de istorie. Deși pretinde că a învățat, Tilică nu știe răspunsurile și încearcă în mod repetat să copieze de la colegi. Profesorul îl prinde și îi pune nota 3. Tilică se face că plânge și pretinde că profesorul l-a încurcat, deși de fapt nu știa lecția.

"Băiatul închide ochii, strânge din pumni, tropăie, oftează: Nu pot să zic, tovarășe profesor, e un nume încurcat..."

Însemnări de lector

Naratorul împrumută o carte de la biblioteca locală. Privind notele lăsate de cititorii anteriori pe ultima pagină, își dă seama că poți afla nu doar despre personajele dintr-o carte de bibliotecă, ci și despre cititorii ei. Comentariile lor, scrise cu diferite cerneală și creioane, variază de la păreri despre carte până la încercări de a face schimb de obiecte precum colivii de păsări și porumbei. Chiar are loc un schimb aprins de replici între cititori pe tema unui porumbel călător pierdut. Naratorul vede toate acestea ca o "pagină a cititorului" revelatoare despre cei care s-au bucurat de carte înaintea lui.

"O minte fără cărți e ca o pasăre fără aripi."

Obiect neidentificat

Capitolul descrie descoperirea unui obiect misterios în curtea școlii. Obiectul nu putea fi identificat, astfel stârnind numeroase speculații cu privire la originea și scopul său. Au fost emise ipoteze diverse, de la obiect extraterestru până la vestigiu arheologic sau unealtă primitivă. Disputele au continuat până când un băiat a susținut că obiectul este de fapt caietul său de notițe, deși nu a putut dovedi acest lucru. Până la urmă, obiectul a fost expus la muzeu cu eticheta "Nu atingeți obiectele expuse!", lăsând misterul nerezolvat.

"Nimic mai captivant decât enigmele, se știe. Și astfel se face că, din momentul descoperirii sale, ciudatul obiect deveni un formidabil izvor de ipoteze."

La vară o să fie cald

Un băiat emotiv se prezintă la directorul școlii pentru a-i cere ajutorul în eliminarea "vagabonzilor" din sat. Băiatul este convins că prietenii lui fac parte dintr-o bandă periculoasă și vrea să-i prindă cu ajutorul directorului, cerându-i echipamente precum avioane, pistoale și prafuri de adormit. Directorul încearcă să-l liniștească, dar băiatul insistă că e urgent. În cele din urmă, se aud prietenii băiatului care vin să-l caute pentru o întâlnire. Băiatul își dă seama că a fost o confuzie cu locul întâlnirii și că prietenii lui nu sunt de fapt o bandă periculoasă.

"Vreau să-mi spuneți de unde pot eu să procur până mâine un avion, două-trei radioemițătoare ca la circulație, două-trei pistoale cu gloanțe oarbe, un bumerang, niște prafuri de adormit, un automobil cu șenile, dar și cu flotoare, ca la submarine, ca să putem urmări toată banda și să-i înconjurăm."

Istorie… veche

Doi băieți ar trebui să recapituleze o lecție de istorie veche despre egipteni și practica lor de îmbălsămare. Însă conversația lor trece repede de la acest subiect la discuții despre cum au prins o veveriță și un arici. Discuția devine haotică, sărind de la o temă la alta, fără să revină la lecția de istorie. Prin această scenă, autorul încearcă să surprindă dificultatea de a-i face pe copii să fie interesați de istoria veche, pe care o găsesc plictisitoare.

"Cam asta e la istorie. Și e o istorie veche. Mai veche decât acel 4 – cam rușinos, orice s-ar zice – de la istoria veche.”

Desen după natură

La o oră de desen, elevii trebuie să deseneze după natură - peisajul din curtea școlii. Dar lucrurile s-au schimbat în săptămâna de la desenul anterior. Un băiat găsește un zmeu agățat în copac, altul o bară de poartă de fotbal în locul florilor. Realitatea din curte diferă de ce au desenat săptămâna trecută. În final, elevii decid să facă ordine pentru a redesena corect peisajul.

"Acum desenul e mai mult liber decât după... natură. Din imaginație. Trebuie să-și închipuie fiecare cum ar arăta un pom, fără zmeie agățate în crengi, și un rond de flori, fără cărămizi."

De ce au dispărut zmeii?

Tudorache, un elev repetent, se întreabă de ce au dispărut zmeii din lumea reală și au rămas doar în basme. El însuși începe să se comporte ca un "zmeu", cerșind mâncare de la copii mai mici. Dar într-o zi, copiii îl înconjoară și îl forțează să mănânce foarte multă mâncare, până la refuz. De atunci, Tudorache renunță la rolul de "zmeu".

"Băieții tăceau."

N-am cuvinte

Căpitanul echipei de fotbal, Cămui Aurel, vine indignat la profesorul de matematică, deoarece colegii nu l-au lăsat să joace la meciul pe care l-a organizat. Motivul invocat a fost că este corigent la matematică. Cămui povestește cum a făcut eforturi mari pentru a organiza meciul, negociind cu echipa adversă, făcând provocări și pregătind echipa lui. Dar în ziua meciului, colegii l-au exclus pentru corigență. La final, profesorul îi laudă pe elevi pentru decizia lor responsabilă de a-l penaliza pe Cămui pentru neglijarea matematicii.

"Vă rog să-i dați în vârful peniței pe toți!"

Scrisoare pe adresa unui chiulangiu

O servietă nouă este fericită când ajunge în posesia unui elev din clasa a VII-a. Ea se așteaptă să meargă la școală și să învețe multe lucruri noi. Dar stăpânul ei chiulește de la ore și o folosește în alte scopuri. La "fizică" joacă fotbal, la "chimie" schimbă porțile, la "anatomie" prinde fluturi. Servietei îi ia ceva timp să înțeleagă că e vorba de chiulit. Se simte înșelată în așteptări și amenință că se va preface în mănuși de box pentru a-l pedepsi pe stăpân.

"A ta servietă amărâtă."

Mi s-a terminat caietul

Un elev din clasa a III-a observă că i s-a terminat caietul nou-nouț, deși l-a cumpărat de curând. Paginile caietului "vorbesc" și explică unde au dispărut: unele au fost folosite ca desene pentru biciclete și avioane, altele ca bilețele, iar altele au fost rupte nervos de elev la greșeli. Doar 3 pagini au rămas neatinse și cer să fie folosite pentru a povesti întâmplarea, pentru ca să nu se mai repete.

"Caietul acesta s-a terminat tot. Măcar să se termine cu folos... să nu se mai întâmple."

Cavalerul dreptății

Gogu Buzdugan este prezentat ca un apărător al dreptății și onoarei. Când aude o fetiță plângând, se grăbește să o apere de un băiat care se presupune că a lovit-o. Dar fetița explică că băiatul doar a împins-o ușor, iar ea l-a insultat, moment în care el a început să o îmbrâncească. Auzind asta, Gogu se răstește la fetiță pentru că l-a jignit pe băiat și o alungă. Apoi îl complimentează pe băiat pentru că i-a dat o lecție fetiței care l-a insultat.

"Uite ce e, amice. Te rog să mă ierți. Știi, eu credeam că ai bătut-o fără niciun motiv... Dar dacă te-a jignit, sunt de acord. Asta e o chestie de onoare!"

Băiatul cu semnele

Era o zi caldă de primăvară când l-am întâlnit pe băiatul încoștomănat la un telefon public. Arăta înfășurat într-un palton imens, cu trenci și veste, transpirat și înnodat de sus până jos. Oamenii de la telefon îl priveau cu milă, crezând că e bolnav. Îl întrebau dacă are amigdalită, laringită sau alte boli. Dar băiatul le-a explicat zâmbind că nu e bolnav, doar are de dat teze.

Apoi le-a povestit cum își notează materia pentru teze cu ajutorul unor noduri pe batiste, șireturi și alte haine. De exemplu, pentru istorie făcea noduri pe un șiret, pentru geografie pe altul. Uneori mama îi strica nodurile când spăla hainele, dar el găsea mereu noi metode. Acum era îmbrăcat astfel încât să aibă nodurile cu el pentru teze. Voia să sune acasă să-și aducă aminte un fular cu anumite noduri.

Deși oamenii înțeleseseră că nu e bolnav, îl priveau în continuare cu milă. În cele din urmă, o bătrânică l-a dat la o parte de la telefon spunându-i să stea la coadă ca toată lumea.

"Te paște primejdia să uiți ceva? Pac – un nod la batistă! E vorba să nu uiți ceva și încă ceva? Pac, pac –două noduri, și așa mai departe, pac-pac-pac-pac!" - Explică metoda băiatului de a face noduri pentru a-și aminti informațiile.

Dubla calitate

Sandu, elev în clasa a VII-a, primește sarcina de a scrie un articol pentru gazeta școlii despre situația la învățătură în clasă. La început, lucrul părea simplu - să preia vechiul articol din gazeta clasei și să-l adapteze. Însă Sandu realizează că va trebui să scrie și despre Mitică, bunul său prieten și coleg de bancă, care este corijent la nu mai puțin de 5 obiecte. Scrisul despre situația lui Mitică în articolul pentru întreaga școală îi pune lui Sandu o mare dilemă morală.

În cele din urmă, Sandu găsește o cale de mijloc - scrie articolul menționând doar realizările lui Mitică la alte activități din clasă, cum ar fi deschiderea geamurilor, curățenia ghetelor și ștergerea tablei. Articolul apare astfel cu laude la adresa lui Mitică, fără a aminti corijențele. A doua zi însă, colegii îl evită pe Sandu, nemulțumiți de modul tendențios în care a scris despre Mitică. Iar Mitică însuși este supărat pe Sandu pentru că l-a făcut de râs, prezentându-l într-o lumină nemeritat de pozitivă. Pus în situația de a alege între datoria de pionier și prietenia față de Mitică, Sandu a încercat o cale de mijloc care însă nu a mulțumit pe nimeni.

"Atunci să scrie articolul în dubla lui calitate: de pionier și de prieten.”

Un băiat citit

La începutul vacanței de vară, un băiat povestește entuziasmat că în această perioadă a marcat o mulțime de goluri la fotbal, sportul lui preferat. Pentru a-și ține evidența, băiatul arată un jurnal în care notează zilnic câte goluri a înscris - în total 108 până acum. Printre acestea se numără însă și un autogol, astfel că băiatul nu știe dacă să-l considere în total sau nu. Primește sfatul să-l numere și pe acesta, deoarece toate cele 108 goluri din jurnal sunt de fapt niște autogoluri. I se explică politicos băiatului că și-a petrecut toată vacanța doar jucând fotbal, în loc să facă și alte activități interesante împreună cu ceilalți copii. La final, realizând acest lucru, băiatul nu mai pare la fel de dornic să se joace în continuare, lăsând mingea dezumflată. Cu speranța că a înțeles mesajul și că aceasta este doar prima reușită dintr-o vacanță ce se anunță altfel.

"Eu, unul, joc oriunde și oricând. Din zori și până-n seară. Nu mă cunoașteți? Eu am marcat cele mai multe goluri în echipa cartierului.”

Dărnicie

La început, unul dintre băieți afirmă că pentru el prietenia înseamnă generozitate și dărnicie. El dă exemplul prietenului său Vintilă, căruia i-ar oferi orice ar avea, de la un munte de tort până la toată zăpada sau nasturii din lume.

Apoi sună soneria și vine Vintilă să ceară patinele promise de prietenul său. Dar băiatul nu mai este atât de darnic și îl trimite pe musafir să spună lui Vintilă că nu e acasă.

În final, după ce pleacă musafirul, băiatul reia discuția despre dărnicia lui față de Vintilă, imaginând iarăși situații ipotetice în care i-ar oferi tot ce are.

"Unde am rămas? A, da, îmi amintesc... Așadar, dacă pe Dunăre ar curge nasturi, l-aș chema întâi pe el: „Ia, Vintilă, ia câți poți, cu năvodul”...”

Cel mai bun prieten

Ciolănosul povestește despre prietenul său Nițu, cu care a fost în tabără vara trecută. El îi făcea tot felul de farse și glume crude lui Nițu - îi puse un șarpe în pantof, îi unse pâinea cu ardei, i-a făcu o glumă cu soneria etc. Ciolănosul râde pe tot parcursul povestirii de propriile farse.

Celălalt băiat este confuz și întreabă:

"- Dar bine, omule, nu se supără? -Să se supere? Cum o să se supere? [...] Păi, nu ți-am spus? Mi-e cel mai bun prieten!"

Superlativul

Dimineața, privindu-se în oglindă, un băiat crede că este cel mai frumos din lume. Apoi, în cursul zilei, pe rând se consideră cel mai puternic și cel mai deștept. La școală însă lucrurile nu decurg conform așteptărilor lui: i se cere să-și taie unghiile, cade la flotări la ora de sport, nu știe răspunsul corect la lecție. Treptat își pierde însușirile de care era atât de mândru.

Seara, obosit, crede că este cel mai bun băiat din lume pentru că mângâie motanul. Apoi, când deschide gramatica și citește despre superlativ, realizează cât de greu îi este.

"- Superlativul... Tț, greu al naibii! Cel mai greu lucru din lume...”

Propoziții simple

Emil, învăța pentru corigență în timpul verii. El trebuie să dea exemple de propoziții simple. La început reușește să scrie câteva, dar apoi gândul îi zboară la activitățile prietenilor lui în vacanța de vară - mersul la ștrand, tabără etc.

Emil este nostalgic și visător la gândul iernii, când va merge cu schiurile și va sta la gura sobei. Sună prietenul său Traian cu propuneri de activități de vară, dar Emil refuză, absorbit în visarea iernii.

În final, revenind la tema de învățat, Emil scrie propoziții despre venirea iernii și bucuriile ei, uitând că trebuie să scrie doar propoziții simple.

"Trece vara. Vine toamna. Eu dau corijența. Eu promovez. [...] Ninge. Merg cu schiurile. Fac un om de zăpadă. Stau la căldură. Plugușorul e gata.”

Post-scriptum

Neluțu începe să scrie o scrisoare bunicului anunțându-l că va veni în vacanță la ei la țară. Apoi vine prietenul Nicu care i-a povestit despre frumusețile mării și Neluțu adaugă un post-scriptum în care spune că s-a răzgândit și va merge la mare.

Dar după o convorbire cu verișoara Puica despre căldurile de la mare, Neluțu revine asupra deciziei și printr-un post-post-scriptum anunță din nou bunicul că va veni la ei.

Începe însă ploaia și Neluțu ezită din nou, adăugând succesiv alte post-scripturi în care se răzgândește de la a merge, la a nu merge, în funcție de vreme.

În final, hotărăște să trimită o telegramă în loc de scrisoare. Trimite astfel o telegramă să nu-l aștepte, apoi alta să-l aștepte și în sfârșit una să nu-l mai aștepte, toate în aceeași zi.

”POST-POST-POST-SCRIPTUM! „Iarăși s-au strâns norii, nu se mai vede luna. Precis o să plouă. Nu mă aștepta. Adică las’ că-ți scriu eu mâine sau, mai bine, îți dau o telegramă.””

Mi se spune Fantomas

Jenică își imaginează cum sare pe geam de la etaj, apoi fuge călare, urcă într-un autobuz, sare într-un avion care decolează, apoi înoată printre rechini și salvează un vapor ce se scufundă. Este aclamat ca erou.

Însă în final se trezește în fața medicului care venise să-i facă injecția. Toată evadarea spectaculoasă fusese doar în imaginația lui, pentru a scăpa de frica de injecție. În cele din urmă primește injecția, iar fanteziile încetează.

"— Cum mă cheamă? Jenică. Mi se spunea Fantomas.”

Revelionul

Băiatul își propune să fie foarte atent în această zi de revelion și să nu adoarmă ca în alți ani când se apropia miezul nopții. El se pregătește intens pentru revelion - face cumpărături, telefoane, pregătește mâncarea etc. Cu toate acestea, seara, în ajunul revelionului, este din nou foarte somnoros.

Vin musafirii care îl trezesc și îl îndeamnă să rămână cu ei până la miezul nopții. Dar băiatul aude doar frânturi din discuții și cască încontinuu, căzând pradă somnului.

În timp ce ceilalți petrec și întâmpină anul nou, el adoarme din nou chiar în ajun, nereușind să își ducă la îndeplinire planul de a rămâne treaz. Astfel, momentul mult așteptat al revelionului îi scapă și în acest an.

"Îl aud... Revelionul e aproape, e dincolo, în sufragerie...și eu în dormitor. Dorm... Oaaah!”

A se feri de umezeală!

Factotum 10, o minune a ciberneticii care stăpânea toate cuvintele limbii române. Înaintea unei demonstrații publice, robotul iese să se antreneze ascultând o conversație a doi copii. Dar nu înțelege nimic din limbajul lor juvenil.

Disperat că nu cunoaște anumite cuvinte, robotul caută frenetic prin toată memoria sa, fără rezultat. Crezând că este un eșec, plânge, iar lacrimile îi afectează circuitul electronic.

Inginerul îl consolează însă pe robot spunându-i că limbajul copiilor nu era româna literară. A doua zi, la demonstrație, Factotum 10 trece testul cu brio. Doi copii îl admiră folosind aceleași cuvinte necunoscute. De data aceasta robotul râde cu poftă, până când din nou lacrimile îi afectează circuitul.

"Sortă înfrigurat ultimele cotloane ale memoriei, unde i se fixaseră arhaismele și provincialismele, combină apoi într-o supremă încordare arhaico-provincialismele și, când nu găsi nici așa nimic care să-l lămurească, oftă din rărunchi”

O poveste plicticoasă

Ei, ce să vezi, am un nepot. Mă aflu în vizită la părinții lui și mă pun pe treabă să-i spun povești, ca orice bunic. Încep cu una de Petre Ispirescu, da' vine iute Mirciulică și-mi spune că nu vrea să moară fata cea harnică și frumoasă. Bine, n-a murit. Îi spun atunci de Scufița Roșie. Iar nu-i place, nu vrea să fie bolnavă bunica. Mă frământ eu în toate felurile, dar nimic nu-i convine băiatului.

Până la urmă găsesc o poveste după gustul lui. Toți trăiesc fericiți, nimeni nu moare, zmeii sunt buni. Gata, mă văd bunic! Dar ce să vezi? Vine Mirciulică și-mi spune că povestea e plicticoasă.

Așa că, dragii mei, nu e ușor să fii bunic. Trebuie să găsești mereu povești după placul nepoților. Iar la nepoți știi cum e, se schimbă repede gusturile. Azi le place una, mâine alta. Dar eu nu mă las, am răbdare. O să găsesc eu povestea care să-i placă lui Mirciulică.

"- A fost odată, și mai este și acum, o fată, pe nume Ileana Cosânzeana. Și Zmeul n-a răpit-o...”

Poveste cu un cocoș

Într-o dimineață de vară, cocoșul se trezește nervos din cauza curții murdare și începe să se plângă găinilor. Le amintește de năzbâtiile nepotului stăpânilor venit în vacanță, care a încurcat totul în curte în joaca lui. Cocoșul e supărat pe găini că acceptă situația fără să protesteze. El hotărăște să meargă în bucătărie și să se arunce în oală, preferând să moară decât să mai îndure capriciile băiatului.

Dar în bucătărie este curat, iar mâncarea miroase bine. Cocoșul începe să se întrebe dacă nu cumva băiatul s-a îndreptat. Dar când acesta vine la masă și începe să mânânce murdar, smulgând o aripă de găină și aruncând-o pisicii, cocoșul nu mai rezistă.

Aude cum băiatul strigă după bunică că vrea să smulgă pene de la păsări ca să se joace de-a tribul. Atunci cocoșul fuge hotărât să părăsească casa, chiar dacă trebuie să plece mort. L-am găsit în vitrina unui restaurant, de unde l-am luat cu mine.

"Priviți pretutindeni săgețile de șindrilă și șipcă Cu care a început vânătoarea de... Hipopotami. Căci între orele 14 și 16 eu am fost hipopotam, știți bine... Decât hipopotam viu, mai bine cocoș mort."

...va continua

Personajele principale

  • Miou - un băiat care învață la școală și care chiulește o după-amiază, încercând să găsească o scuză plauzibilă pentru absența de la ore.
  • Biju (Bijulică) - un elev care încearcă cu disperare să viseze un cal în noaptea dinaintea unei teze, deoarece visele cu cai îi poartă noroc.
  • Vicu Cutie - un băiat generos, care își sună prietenul în dimineața de Ajun pentru a-i face cadou două ceasuri (de la 10 la 12).
  • Eugenița - o elevă care încearcă prin diverse tertipuri să evite să fie întrebată la ora de istorie, deoarece nu a învățat.
  • Biliboacă - un băiat melancolic, care trece printr-o zi plină de evenimente neplăcute la școală, precum o înfrângere la o bătaie sau mustrare de către inspectoare.
  • Gigel - un băiat organizat care vrea să țină evidența lucrurilor sale într-un carnet.
  • Mihai - un elev neatent și distrat.
  • Elevul - nepregătit, disperat și insistent în încercarea de a copia de la colegul său.

Teme abordate

Principalele teme explorate de Mircea Sântimbreanu în opera "Recreația mare" sunt:

  • Viața de elev - bucuriile, necazurile, anxietățile, dilemele morale cu care se confruntă copiii la școală.
  • Psihologia copilăriei - felul în care gândesc și acționează copiii, imaginația lor debordantă.
  • Inocența copilăriei - naivitatea, puritatea, spontaneitatea specifică vârstei.
  • Importanța visului și imaginației - pentru unii copii, visul este o modalitate de evadare sau chiar o sursă de noroc.
  • Prietenia - relațiile sincere de prietenie dintre copii.
  • Diferențele de temperament - fire optimistă versus fire melancolică.
  • Micile bucurii și necazuri cotidiene - evenimente aparent banale, dar cu mare încărcătură emoțională pentru un copil.
  • Dorința de libertate/evadare din rutina școlară - tentația chiulului.
  • Relația părinte-copil - comunicarea uneori dificilă dintre cele două generații.

Despre autor

Mircea Sântimbreanu (7 ianuarie 1926 - 19 august 1999) a fost un scriitor român cunoscut în special pentru contribuțiile sale în literatura pentru copii și pentru promovarea altor scriitori prin funcția de director al editurii Albatros. Născut în Băița, județul Hunedoara, el a studiat la Liceul Ortodox-Român "Avram Iancu" din Brad și a absolvit Facultatea de Drept și Facultatea de Filosofie la Universitatea din București. Experiența sa ca profesor de istorie la Școala mixtă nr. 2 "La Teiu" din cartierul Rahova, București, l-a inspirat să scrie primele sale cărți pentru copii. Mircea Sântimbreanu a avut o contribuție semnificativă în literatura română, fiind autorul unor opere precum "Cu și fără ghiozdan", "Lângă groapa cu furnici" și "Recreația mare". A fost, de asemenea, scenarist și producător de film, iar filmografia sa include pelicule precum "Haiducii" și "Dacii". Prin talentul său literar și prin munca depusă în promovarea literaturii pentru copii, Mircea Sântimbreanu a influențat multe generații de cititori și scriitori în România.

Recenzii

“Recreația Mare” de Mircea Sântimbreanu a primit în general o apreciere pozitivă din partea cititorilor de pe această pagină. Cartea a primit o medie de 3.82 stele dintr-un total de 676 de evaluări pe Goodreads.

Cititorii au remarcat că această carte este plină de povestiri amuzante și năstrușnice, care le-au adus aminte de perioada copilăriei și a școlii. Mulți au apreciat faptul că povestirile sunt ușor de citit și că autorul reușește să transmită umorul și spiritul copilăriei într-un mod captivant. De asemenea, cititorii au lăudat modul în care autorul surprinde viața școlară din anii '60-'70 în România.

Totuși, câțiva cititori au menționat că, după aproximativ 150 de pagini, cartea devine plictisitoare. Unii au considerat că povestirile nu sunt atât de interesante pe parcursul întregii cărți și că aceasta ar fi putut fi mai bine structurată sau mai bine selecționate povestirile incluse.