Romanul "La Medeleni" de Ionel Tudoreanu, Volumul 1, ne introduce în lumea captivantă a copilăriei și a aventurilor, într-un mod ce îmbină cu pricepere simplitatea și profunzimea. Povestea ne poartă prin experiențele și aventurile a trei copii, Olguța, Monica și Dănuț, care își petrec vacanța de vară la conacul familiei Deleanu din Moldova, pe la începutul secolului al XX-lea.
Autorul reușește să surprindă cu măiestrie atmosfera copilăriei și relațiile complexe dintre personaje, evidențiind cu subtilitate temperamentele, comportamentele și modul în care acestea se influențează reciproc.
Olguța este portretizată ca o ființă rebelă, plină de farmec și curiozitate, care adesea provoacă cei din jur. Pe de altă parte, Dănuț este mai retras și timid, iar relația dintre cei doi este marcată de certuri și rivalități tipice dintre frați. Monica, rămasă orfană și în grija familiei Deleanu, este prezentată ca o fată sensibilă și calmă, care servește adesea ca mediator între Olguța și Dănuț.
Stilul narativ al autorului este impresionist, cu descrieri ample ce surprind în detaliu atât anturajul, cât și comportamentul personajelor. Utilizează un limbaj bogat ce transpune stările interioare și contemplările subtile ale personajelor.
Rezumat pe capitole
Partea I
Potemkin și Kami-Mura
Într-o zi toridă de vară, la curtea boierească a familiei Deleanu sosesc copiii împreună cu părinții lor, Dănuț care abia terminase clasele primare, Olguța și Monica. Toți sunt gata de începutul vacanței.
Dănuț zbura un zmeu cu mândrie, chiar de era prea mare pentru el și trebuia să manevreze sfoara cu ambele mâini. E ajutat de doi țărani să-l lege de stejarul din curte înainte de-a pleca la gară.
Mama și Dănuț îi întâmpină cu bucurie și zâmbete pe Olguța, Monica și domnul Deleanu. Olguța observă că Dănuț a pus câteva kilograme și îi spune "Buftea", încep să se lovească unul pe celălalt.
Monica purta o rochie neagră de doliu pentru că și bunica ei, ultima persoană apropiată decedase de curând astfel ea rămase singură. Având doar 10 ani, familia Deleanu o luă în grija lor.
Conflictele continuă și acasă. Monica este prezentată ca exemplu deseori ceea ce îi displace lui Dănuț. Singur în camera lui, Dănuț se pierde în gânduri în timp ce aude glasurile vesele ale Olguței și Monicăi din camera alăturată.
Olguța și Dănuț obișnuiau să se joace de-a războiul, ea protejează rușii prin uniforma amiralului Potemkin, iar el japonezi, îmbrăcat în uniforma amiralului Kamimura.
Seara înainte de culcare Olguța îi distruge lui Dănuț zmeul favorit, răzbunându-se pentru certurile anterioare. Dănuț este devastat de durere când descoperă acest lucru. Monica încearcă să-l mângâie. Doamna Deleanu o pedepsește punând-o să scrie că n-are dreptate de 200 de ori și că are dreptate de 100 de ori.
«Asta pentru palmele de la gară, Buftea! Olguța Deleanu» Bilețelul Olguței după ce taie zmeul.
Noaptea, Olguța și Monica stau de vorbă și se joacă împreună în cameră. Olguța îl cheamă și pe Dănuț în cameră și-l pune să jure că nu va spune nimănui ceva secret. În cele din urmă, copiii se împacă, și mănâncă cu aceeași lingură din gavanosul de dulceață ascuns înainte de culcare.
Căsuța albă și rochița roșie
"Căsuța lui Moș Gheorghe era așezată discret la curtea boierească: încăpere înaltă, bine văruită, cu pat curat înfățat, ferestre cât icoana cea mare a bisericii din sat, și mâncare adusă de Anica de la masa boierilor.”
Într-o zi frumoasă de vară, Olguța și Monica vin în vizită la moș Gheorghe, care avea grijă de grajduri și locuia singur într-o căsuță la marginea satului. Monica a ales să poarte o frumoasă rochiță albastră iar Olguța una roșie. Bătrânul le primește cu bucurie și cu multă dragoste pe cele două "duduițe", așa cum le alinta el. Le oferă pere gustoase pe care le-a cules din livada lui și le citește cu glas tare din Biblia sa veche cu litere chirilice. Fetițele ascultă cu evlavie povestea despre Iisus la templu.
Apoi, Olguța și Monica se dau vesele în leagănul din curtea lui moș Gheorghe. În timp ce se leagănă, apar la poartă doi băieți, Ionică și Petru. Olguța intervine și îi ceartă, judecându-i ca o adevărată stăpână. Le ia bumbii cu care se jucau și îi împarte corect între ei, dându-le și câteva pere busuioace.
Apoi, Olguța și Monica își iau rămas bun de la moș Gheorghe și pleacă. Bătrânul închide poarta în urma lor, zâmbind fericit că a avut parte de o zi atât de frumoasă în preajma celor două fetițe dragi.
Herr Direktor
Olguța aude sunetul unei goarne și își dă seama că trebuie să fie mașina lui Herr Direktor (unchiul copiilor) care se apropie. Și într-adevăr peste scurt timp apare la poartă.
După ritualurile de rigoare - Herr Direktor se spală și se pregătește minuțios de masă - toată familia se așază la masă. Acolo are loc o scenă savuroasă în care Olguța îl ceartă aspru pe Dănuț pentru că mănâncă prea zgomotos, spunându-i că "numai racii se sorb așa".
Apoi urmează momentul mult așteptat al cadourilor aduse de Herr Direktor. Copiii sunt încântați de daruri și, inspirați, se hotărăsc să se costumeze cu toții în diverse personaje. Monica este transformată într-o fetiță japoneză, cu părul pieptănat specific nopții și îmbrăcată într-un frumos chimono. Fac și fotografii împreună, amintind de o adevărată trupă de teatru.
Înarmați cu puști și praștii, următoarea zi pornesc la vânătoarea mult-visată de broaște. Miza este uciderea legendarului exemplar numit Fița Elencu, despre care Olguța spune că este blestemată. După o pândă îndelungată, Olguța reușește să o împuște.
Pe drumul de întoarcere, poposesc la un foc de tabără. Acolo, profitând de neatenția lui Dănuț, Olguța, Monica și Herr Direktor pleacă pe furiș cu căruța, lăsându-l singur. Când își dă seama, Dănuț fuge după ei. Monica îl găsește și, deși inițial nervos, pleacă împreună cu ea.
"- Moșule. - N-auzi, moșule? - ... - Aud? - N-ai văzut un domn și-o domnișoară? răcni Dănuț ca pentru cineva din lună."
În cele din urmă, ajung cu toții acasă unde îi așteaptă o masă caldă. Olguța povestește și motivul antipatiei ei față de lună – la Slănic descoperise cupluri care se sărutau, și asociază acele amintiri cu luna.
Partea II
Mediul moldovenesc
Toamna își face simțită prezența prin răcoarea ce pătrunde în casă și prin frunzele care încep să cadă din copaci. Copiii mănâncă alături de părinți struguri și alte fructe de sezon. Apoi ies afară să se joace cu mingea de fotbal trimisă cadou de Herr Direktor. În timpul jocului, Olguța lovește mingea și rănește genunchiul lui Dănuț. Mama lui îl bandajează cu grijă.
Herr Direktor sosește în vizită și discută cu părinții despre viitorul lui Dănuț. El critică mediul moldovenesc ca fiind nepotrivit pentru educația băieților și propune ca Dănuț să meargă la școală în București pentru o educație mai bună. Părinții acceptă, deși mama este întristată. Pentru a sărbători, beau împreună un pahar de șampanie.
"Vă rog să mă credeți că tot ce vă spun e gîndit și copt de mult, în căpățîna asta fără de plete poetice..."
Olguța este nemulțumită că pleacă fratele ei fără să fie întrebată. Discută sincer despre sentimentele ei cu tatăl și în final acceptă hotărârea. Dănuț este chemat și întrebat dacă vrea să meargă la București. Deși reticent, acceptă până la urmă.
A doua zi, Herr Direktor pleacă spre București. Dănuț rămâne trist în livadă și este mângâiat de Monica. Seara, când toți dorm, mama lui Dănuț intră să se uite cu dragoste la el cum doarme, știind că va pleca în curând de acasă. Monica visează că aleargă prin livadă alături de Dănuț, voioasă și fericită.
Robinson Crusoe
Într-o zi ploioasă de toamnă, o căruță cu țigani poposește lângă conacul boieresc. Olguța este citită în palmă de țigancă, în timp ce aștepta lângă poarta casei. Apoi intră în casă tulburată și se întâlnește cu Monica, care brodează inițialele lui Dănuț pe batiste. Ele discută și Olguța se supără pe Monica, pentru că aceasta consideră că Olguța este prea bună cu ea.
În podul întunecat și plin cu lucruri vechi al casei, Dănuț citește singur cartea "Robinson Crusoe", identificându-se cu eroul care pleacă de pe insulă. Discută cu Olguța cum ar fi să trăiești fără cap iar noapte are un vis în care toți plâng la moartea lui.
"Ochii lui Dănuț sclipiră de lăcrămi împăinjenite, își luară un lung adio de la cromolitografia de pe coperta pătată de lacrimile bucuriei. Plîngea și Robinson, zîmbind ce-i drept. Lacrimile erau ale lui Dănuț, nu ale textului.”
Mai târziu, Olguța de plictiseală trage cu pușca într-o cioară, ceea ce o enervează pe mama ei. Între timp, Dănuț primește o pijama nouă cu pantaloni lungi și se simte mândru inspectându-se în oglindă. Olguța merge pe ploaie la grajd să vadă caii și e îngrijorată pentru sănătatea lui moș Gheorghe. Aduce și roșcove pentru Dănuț.
Apoi, cei trei copii merg în bucătărie și mănâncă zgomotos mere coapte. Acolo sosește și tatăl lor și le povestește cu nostalgie amintiri din propria copilărie.
În timp ce în casă domnește veselia, afară plouă continuu, apăsător. Copiii rămân în siguranța și căldura bucătăriei, ascultând poveștile tatălui, feriți de melancolia toamnei de afară.
Păpușa Monicăi
Dănuț se pregătește să plece la internat la București. Mama lui, doamna Deleanu, îi face bagajele și îl trimite să-și ia rămas bun de la prietenii și cei dragi. Dănuț merge la moș Gheorghe, care îi dăruiește o iconiță.
În secret, Monica confecționează o rochie albă pentru păpușa ei. Într-o seară, Dănuţ găsește păpușa Monicăi în patul lui, și crede că e pusă acolo de Olguța ca o glumă sau răzbunare. Supărat, el o tunde ca pedeapsă. O tunse până o lăsă cheală. Apoi îi desenă mustăți groase și o bărbie ascuțită, transformând-o într-un soldat urât. Mai târziu regretă acest lucru și o ascunde în lada cu cărți alături. Noaptea visează ciudat că păpușa Monicăi este transformată în Monica reală, iar el simte o atracție pentru ea
"Oftând, Dănuț îi făcu loc în lada cu cărți, alături de Robinson Crusoe. Păpușa cu rochița de mătasă albă, singură între atâtea cărți, avea cocheta dezolare a unei domnițe în bejenie.”
A doua zi dimineața are loc plecarea. Dănuț își ia rămas bun emoționant de la toți. În tren spre București, Dănuț este melancolic.
Plânse mult văzând cum îi fusese mutilată jucăria iubită. Seara Monica îi povesti Olguței printre lacrimi că îl iubește pe Dănuț. Olguța încercă s-o mângâie. Monica nu-i spuse Olguței că în buzunarul rochiei ascunsese un bilețel cu declarația de dragoste pentru Dănuț.
“Moș Gheorghe, nu tragi din lulea?”
Într-o zi, moș Gheorghe nu reușea să cânte corect o melodie în franceză, în fața Olguței și a doamnei Deleanu. Olguța îl certă cu dragoste și îl ajută să învețe corect melodia.
Într-o altă zi sosește o scrisoare de la București, de la Dănuț. Olguța și Monica, citesc împreună scrisoarea. Află că Dănuț e batjocorit de colegi pentru accentul lui moldovenesc. Fetițele sunt indignate și îl compătimesc pe băiat.
Starea lui moș Gheorghe se agravează. Olguța este chemată în grabă acasă la el. Încearcă disperată să-l readucă la viață, punându-i luleaua în mână, dar în zadar. Moșul moare, înconjurat de familia îndurerată.
― Moș Gheorghe, nu tragi din lulea? îl întrebă Olguța tainic, aplecându-se asupra lui ca să n-o audă nimeni. Pleoapele moșneagului se zbătură pe albul ochilor. Olguța luă luleaua de pe masa cu bucoavne. Toți se fereau din calea ei. Așeză luleaua în mâna lui moș Gheorghe, zăbovind îndelung cu mânuța ei rece pe înghețul degetelor albe.
Are loc înmormântarea. Olguța participă alături de familia Deleanu, vărsând cu mâna ei pământ peste sicriu. E îndurerată de pierderea celui drag.
Ulterior, preotul satului aduce familiei Deleanu un testament lăsat de moș Gheorghe. Acesta le lasă casele lui Olguța și lui Dănuț. De asemenea, îi lasă Olguței o zestre pentru viitoarea ei rochie de mireasă.
În final, familia pleacă cu trenul de la conacul de vacanță, probabil întorcându-se acasă la Iași. Olguța este profund îndurerată de despărțirea de locurile dragi și de amintirea moșului.
Rezumat Volumul 2
Rezumat Volumul 3
