"Cinci pâini" este o poveste subtilă despre natura umană, împachetată într-o narațiune lejeră și plină de farmec. Prin stilul inconfundabil, Creangă reușește performanța de a transmite învățături valoroase fără moralism sau didacticism. O poveste ce merită savurată și meditată asupra înțelesurilor sale profunde.
Rezumat
O poveste cu tâlc despre dreptate.
Într-o zi de vară, doi drumeți pornesc la drum împreună. Unul dintre ei, un om mai înstărit, duce în traistă trei pâini, în timp ce celălalt are doar două. La prânz, flămânzi fiind, cei doi poposesc lângă o fântână și scot proviziile pentru a lua masa.
În timp ce se pregătesc să guste din bucate, un al treilea drumeț apare pe neașteptate. Lihnit de foame și lipsit de orice merinde, străinul se roagă de cei doi să-l lase să mănânce și el cu ei. Miloși cum erau, cei doi îl poftesc bucuroși la masa lor sărăcăcioasă. Împreună, flămânzi cum erau, cei trei sfârșesc în scurt timp toate cele cinci pâini.
Spre surprinderea lor, după masă străinul scoate cinci lei și le oferă recunoscător pentru ospitalitate. Cel cu trei pâini îi împarte pe loc: trei pentru el și doi lei pentru celălalt . Aceasta îl nemulțumește pe cel cu două pâini, aștepta jumate din sumă. Pentru a rezolva disputa, cei doi pornesc spre judecată.
Judecătorul ascultă atent ambele părți și, înțelept fiind, dă dreptate celui cu trei pâini. Și chiar îi calculează că-i revin 4 lei lui și 1 leu la cel cu 2 pâini. Explicând logic că dacă împarți fiecare pâine în 3 părți egale, oaspetelui îi revine o bucată de la cel cu 2 pâini și 4 bucăți de la cel cu 3.
"Dacă e vorba de dreptate, zise judecătorul, apoi fă bine de înapoiește un leu istuialalt, care spui că a avut trei pâni.”
Morala este că minciuna și lăcomia nu pot învinge logica și dreptatea. Rușinat, celălalt acceptă hotărârea. Povestea ne învață despre importanța judecății drepte.
"Dac-ar fi pretutindene tot asemenea judecători, ce nu iubesc a li cânta cucul din față, cei ce n-au dreptate n-ar mai năzui în veci și-n pururea la judecată.”
Analiză
Ion Creangă ne încântă din nou cu o povestire plină de învățăminte profunde, deși îmbrăcată într-o formă aparent simplă. Prin intermediul unei întâmplări banale, autorul reușește să transmită mesaje complexe despre moralitate și dreptate.
Narațiunea are un ritm molcom, aproape nonșalant, care ascunde însă multe straturi de semnificație. Personajele par la prima vedere tipice, ba chiar stereotipe - drumețul bogat, cel sărac, străinul recunoscător. Dar prin acțiunile lor neașteptate devin complexe și pline de nuanțe. De exemplu, drumeții cei săraci oferă ospitalitate dezinteresată, iar străinul răsplătește gestul într-un mod surprinzător.
Contrastul dintre cele două mentalități - a celor doi drumeți - este folosit cu măiestrie pentru a evidenția diferența dintre egoism și altruism. Creangă nu pare să judece niciunul dintre ei, ci doar să sublinieze firea fiecăruia. Acest lucru conferă povestirii un caracter universal, care depășește vremurile și culturile.
Finalul neașteptat, în care dreptatea triumfă grație unui judecător înțelept, este în același timp simplu și profund. Demonstrează că adesea soluțiile unei probleme nu sunt complexe, ci necesită doar bun simț. Din nou, Creangă îmbină cu succes elemente comice și serioase.
