Ultimul volum al romanului La Medeleni aduce o notă elegiacă și dramatică. Personajele sunt marcate de evenimente dureroase - Olguța descoperă că are cancer, este nevoită să renunțe la dragostea pentru Vania și se sinucide, iar Vania rămâne blestemat, incapabil de a iubi. Monica acceptă cu resemnare soarta și se căsătorește cu Dan, deși fericirea lor este umbrită de durere. Dispar vechile conace boierești, iar lumea interbelică este în schimbare. Totuși, Dan își propune să nu lase trecutul să moară și să-l facă viu prin romanul despre copilăria petrecută la Medeleni. E o lume care apune, dar trăiește în continuare prin puterea amintirii și a artei.
La Medeleni. Volumul 3. Între vânturi
Partea întâi
Alexandru Pallă se întoarce din Paris împreună cu nepoatele sale, Monica și Olguța cu vaporul pe mare. Monica și Olguța au studiat 3 ani la Paris, prima devenind doctor în Litere și a doua maestră la pian.
Călătoria are loc noaptea, iar Alexandru meditează melancolic asupra trecutului său dureros alături de fosta soție, Adina care avea mai multe aventuri amoroase.
Pe vas se află și Olguța, neliniștită de o tumoare benignă la sân, care a necesitat o intervenție chirurgicală. Ea este îndrăgostită încă de Vania Dumșa, vărul lui Alexandru Pallă, care nu s-a mai întors de la război. Olguța continuă să-l aștepte.
"Amar, amar parfum de toamnă, de parcă Zeul apelor adînci strivise-n palme sucul pămîntean al frunzelor de nuc și, cu o singură mișcare, îl imensificase umed pîn' la stele.”
În mod neașteptat, Vania se află pe vas, întors în țară. Când cei doi se întâlnesc, comunică timid, marcați de trecutul lor comun dramatic. Se dezvăluie iubirea lor reciprocă. Vania îi mărturisește Olguței planul său de a pleca în America și de a deveni fermier acolo. Olguța îl întreabă dacă o va lua și pe ea. Vania ezită inițial, conștientizând diferența de vârstă dintre ei și că e unchiul ei, dar acceptă să plece împreună în America.
A doua zi dimineața, pe cer sosesc rândunele, vestind sosirea primăverii. Olguța adoarme lângă Vania, protejată de el și de rândunele. La răsăritul soarelui, păsările zboară, iar Olguța fuge spre cabina ei.
Odată ajunși în port, pasagerii sunt agitați în așteptarea debarcării. Printre ei se află și tatăl Olguței, domnul Deleanu, nerăbdător să o revadă. Când se întâlnesc, el o îmbrățișează cu emoție, este deja un om în vârstă.
Partea a doua
Se redă melancolia și deziluzia personajului principal, Dănuț, față de Iașul contemporan, oraș decăzut și lipsit de farmec în comparație cu trecutul său glorios. Autorul descrie un Iași pustiu și adormit, în care "ulițele au tăcerea spațioasă de la sate". Singurul moment de vitalitate e dimineața, când harabalele municipale tulbură liniștea cu zgomotul lor asurzitor.
"Iașul nu mai are puls de oraș diurn, nici zvon de oraș nocturn. Ascultat cu ochii închiși, Iașul e aceeași trepidație hodorogită de căruțe ― și trăsurile ieșene au sunet de căruță pe străzile ieșene ― a tuturor orașelor de provincie moldovenească, în care tăcerea spațiază, ca la sate, lătrat de cîni, muget de vite și rare accente omenești.”
Apare apoi în amintirile lui Dănuț lăutarul Huduba, care venea odinioară la petrecerile boierești de la conacul din Medeleni. Huduba reprezenta "elegia țiganului din România, rob al tuturora", batjocorit și lovit în timp ce stăpânii râdeau de el. Apariția lui Huduba este un simbol al lumii apuse.
Într-o plimbare nocturnă, Dănuț ajunge la localul "Pavilion" unde observă o petrecere zgomotoasă și vulgară. Acolo îl vede pe bătrânul Huduba cântând pentru distracția oaspeților melodii banale. Dănuț are revelația că lumea s-a schimbat, iar Huduba trebuie să se supună gusturilor noi.
El locuia într-o casă veche din Iași. Noaptea, înconjurat de cărți, medita asupra problemelor țării, fiind ultimul intelectual adevărat al Iașului. Lucra acum ca avocat, dar pasiunea lui era tot scrisul.
Într-o vizită la Mircea, Dănuț descoperă un om care îl înțelege complet și cu care rezonează intelectual.
În final, autorul critică aspru grădina Copou, pe care o consideră urâtă și lipsită de armonie. Doar o potecă ascunsă duce spre o priveliște mirifică a muntelui Ceahlău, simbol al spiritualității.
Partea a III-a
Olguța împreună cu Monica se întorc acasă după trei ani petrecuți în străinătate.
Revenirea fetelor este ocazia perfectă pentru o masă festivă în casă, unde există veselie și bucurie. Toți membrii familiei, împreună cu prieteni apropiați precum Mircea, Puiu sau cucoana Catinca, participă la masă. Atmosfera este relaxată, se povestesc întâmplări amuzante de la Sorbona și se fac glume.
"Dansaseră nebunește. Dănuț dansase și cu mama lui, și cu cucoana Catinca. Pînă și Mircea, care nu știa să danseze, plin de optimism, urmărise în hazul tuturora pașii capricioși ai Olguței, ținînd în timpul dansului capul în jos, ca și cum ar fi descifrat un manuscris al picioarelor de la prea mare distanță.”
Olguța aduce daruri fiecăruia, arătând că nu i-a uitat și că îi cunoaște foarte bine. Ea este cea mai veselă și energică dintre toți. După masă, petrec timp împreună ascultând muzică și dansând.
Olguța capătă de la Vania un criteriu hotărâtor pentru viitor, prin accentul vorbelor și discuțiilor lui. Spre deosebire de ceilalți copii din casă, ea prefera autorii care puneau accent pe forța și asprimea vieții, nu pe sentimentalism. Totodată, iubea libertatea și nu se simțea în largul ei în casa părintească, unde toate erau bine stabilite.
Într-o noapte, pe pervazul ferestrei, Olguța meditează la dragostea pentru Vania. Se simte departe de el ca de un munte dar și aproape, sub umbra lui protectoare. Își amintește vorbele lui de pe vapor și îi dăruiește viitorul, așteptând semnele și poruncile lui. Îl iubește ca pe un munte de piatră, dându-i îndemnuri de vigoare. Îl simte stăpân peste tumultul de zale și lumini al vieții ce va să vină.
Partea a IV-a
I
Olguța așteaptă vești de la Vania după ce s-au despărțit pe vapor. Trece timpul, dar scrisorile întârzie să vină. Ea rămâne la Iași, așteptând vești. Călătorește doar două zile la București. În cele din urmă primește un telegrama de la Vania în care îi spune că a trecut cu bine peste un obstacol și curând va trimite vești bune.
Aflăm că Vania a fost condamnat la moarte pentru dezertare, dar a fost achitat după un proces îndelungat. Scrisoarea lui către Olguța explică de ce a întârziat atât de mult să-i scrie. A fost arestat și menținut în arest până la judecată. Procesul s-a amânat de mai multe ori. În cele din urmă, martorii și actele aduse din Franța au dovedit nevinovăția lui. Deci "hopul" din telegrama lui se referă la acest proces dificil.
Olguța pleacă imediat la Bălți după ce primește scrisoarea. Călătoria cu trenul e plină de peripeții - întârzieri, opriri, frig. Ajunge într-un oraș sumbru, mocirlos. Găsește casa lui Vania și-l vede scriind la birou. E foarte emoționată și fericită să-l revadă.
Vania și Olguța petrec o zi împreună, mâncând, conversând, ascultând muzică. Ea cântă la pian cu mare pasiune, el ascultă emoționat. Se simt amândoi fericiți și ușurați după greutățile din trecut. Hotărăsc să plece împreună cu vaporul spre Constantinopol la început de septembrie.
Vania își amintește despre un popas la Constantinopol cu ani în urmă, când a coborât din vapor și a rămas acolo o zi. Acum, îi promite Olguței că vor vizita moscheea Jeni Validé Giami, pe care o pomenise atunci. Ea repetă numele fără să știe ce însemnătate are pentru el.
II
Alexandru Pallă pictează peisaje românești fără viață omenească, cu o senzație de așteptare. Olguța observă că Pallă a "chemat toamna" în tablourile lui.
Toți pleacă la iaz la vânat rațe sălbatice. Când Olguța încarcă pușca lângă iaz, simte o durere în piept și hotărăște să plece.
Olguța fuge călare acasă, după ce își amintește că are cancer la sân. E disperată gândindu-se că va trebui să renunțe la Vania. Ajunge acasă, se privește în oglindă și observă o formațiune dureroasă în sânul drept.
Olguța e în stare de șoc, fuge prin casă și cheamă o babă care o îmbracă, o aduce în cameră și îi dă rom să se încălzească. Apoi adoarme. Dimineața găsește un bilețel de la părinți care o sfătuiesc să rămână în pat.
Paragraful 5: Olguța își revine și își amintește de boala ei. E disperată gândindu-se că trebuie să renunțe la Vania. Scrie o scrisoare domnului Mass, imitând scrisul tatălui ei, dar nu termină adresa. Lacrimile îi curg gândindu-se la soarta ei.
III
În casa de la Medeleni părinții pregătesc o surpriză în timp ce toți sunt preocupați cu treburile lor. Olguța e distrată și nu observă frământarea tatălui ei.
Olguța se duce mereu cu mașina la gară, "dusă de motor". Monica observă schimbarea în comportamentul ei, crede că Olguța se îndrăgostise din nou. Ea petrece mult timp în fosta căsuță a lui moș Gheorghe.
La masa organizată ca surpriză, se anunță logodna dintre Monica și Dănuț. Toți sunt foarte fericiți și îi cer Olguței să nu plece din țară până după nuntă. Olguța acceptă, deși e îndurerată.
Olguța merge la căsuța lui moș Gheorghe, unde primește confirmarea de la medic că are cancer. E disperată gândindu-se că trebuie să renunțe la Vania. Își distruge scrisorile de la el și scrie scrisori de adio pentru ceilalți. Se sinucide cu revolverul în inimă.
"Dragă Monica, Tu vei înțelege și vei ști să ierți pe cea mai bună prietenă a ta, care trebuie să întunece întîia zi fericită a viitorului tău."
În scrisoare, Monica este chemată de Olguța să meargă în locul ei la întâlnirea cu Vania, pentru a-i duce scrisorile de adio. La întâlnire, Monica citește scrisoarea lui Vania în care acesta renunță la Olguța, simțindu-se nevrednic de dragostea ei.
IV
Monica este tulburată de moartea Olguței și de atmosfera apăsătoare de la conac. Se retrage în camera ei, lipsită de somn și chinuită de coșmaruri. primește o scrisoare de la Vania pentru Olguța. Pleacă la far să i-o înmâneze, conform înțelegerii lor. Ajunsă acolo nu găsește pe nimeni. În timp ce așteaptă, vântul îi smulge una dintre scrisori. Deschide cealaltă scrisoare și citește mărturisirile lui Vania despre viața lui de nomad fără rost, incapabil de a iubi cu adevărat. Vania îi cere Olguței să-l uite, considerându-se nevrednic de dragostea ei.
Monica este profund emoționată de conținutul scrisorii. Înțelege acum drama interioară a lui Vania și de ce acesta s-a îndepărtat de Olguța. Chiar și după moartea Olguței, Vania nu îndrăznește să se apropie, blestemul din el înăbușind orice speranță. Monica vede în suferința lui Vania reflectarea propriei suferințe. Își dă seama că viața e tristă și dureroasă pentru toți. Acceptă soarta cu resemnare și pleacă înapoi spre casă, cu inima grea.
Prolog
După moartea Olguței, Dan Deleanu devine avocat și publică cărți sub pseudonim. Pentru a-l ajuta pe tatăl său, preia activitatea de avocat a acestuia. Se căsătorește cu Monica, dar fericirea lor este umbrită de durerea după Olguța. Moșia Medeleni este scoasă la vânzare de creditori, iar Dan vinde moșia bancherului evreu Bercale, deși Monica îi oferise moștenirea de la Olguța pentru a o răscumpăra.
Bancherul Bercale este căsătorit cu Rodica, fosta colegă de școală a Olguței și Monicăi. Ei cumpără moșia Medeleni la insistențele Rodicăi. Dan și Monica merg o ultimă dată la conacul din Medeleni pentru a lua lucrurile care le aparțin.
Reapare și Pașa, mult schimbat după anii de pribegie. Este dependent de morfină. Dan și Monica simt că s-a încheiat o epocă din viața lor odată cu pierderea moșiei Medeleni, dar Dan este hotărât să scrie un roman despre copilăria lor petrecută acolo.
Romanul se încheie cu o scenă simbolică în care Dan și Monica stau pe fereastră în casa părintească golită de mobilă. Dan afirmă că deși a vândut moșia Medeleni, trecutul lor este viu în amintirea lui și va continua să trăiască prin romanul pe care îl va scrie.
"Trecutul era în el, viu, proaspăt, ca un viitor. Va scrie romanul Medelenilor, luîndu-și astfel revanșa asupra vieții. Olguța va fi din nou alături de ei...”
Rezumat Volumul 1
Rezumat Volumul 2
