"Hamlet" de William Shakespeare. Rezumat pe acte

„Hamlet” este o capodoperă a literaturii dramatice care explorează profunzimile psihologiei umane și complexitățile morale ale răzbunării și justiției. Personajele sale complexe și teme universale fac din această piesă una dintre cele mai analizate și apreciate lucrări ale lui Shakespeare. Hamlet, cu lupta sa interioară și reflecțiile asupra vieții și morții, rămâne un simbol al dilemelor existențiale umane.

Rezumat pe acte

Actul I

În actul de deschidere, fantoma regelui decedat al Danemarcei apare pe zidurile castelului Elsinore, dezvăluind că a fost ucis de fratele său, actualul rege Claudius. Prințul Hamlet este devastat de veste și jură să răzbune moartea tatălui său. Între timp, regele Claudius și regina Gertrude încearcă să-l consoleze pe Hamlet, dar suspiciunea și melancolia lui Hamlet cresc pe zi ce trece.

Actul II

Hamlet simulează nebunia pentru a investiga crimele din curte fără a trezi suspiciuni. Polonius, sfetnicul regelui, crede că Hamlet este nebun din cauza iubirii neîmpărtășite pentru fiica sa, Ophelia. Regele și regina angajează doi foști colegi de școală ai lui Hamlet, Rosencrantz și Guildenstern, pentru a afla motivul tulburării sale. Hamlet organizează o piesă de teatru intitulată "Ucigașul lui Gonzago" pentru a verifica reacția lui Claudius și a confirma vinovăția acestuia.

Actul III

În timpul reprezentației piesei, Claudius își trădează vinovăția, confirmând suspiciunile lui Hamlet. Regina Gertrude îl cheamă pe Hamlet pentru a discuta comportamentul său, iar Hamlet o confruntă violent, dezvăluindu-i adevărul despre uciderea regelui. În timpul altercației, Hamlet îl ucide din greșeală pe Polonius, care se ascundea în spatele unei tapiserii.

Hamlet: "A fi sau a nu fi – aceasta-i întrebarea:
De-i mai nobil în cuget să-nduri
Săgeţile şi praştiile unei sorţi potrivnice
Sau să te iei cu ele la trântă
Sfârşindu-le? Să mori: să dormi –
Atât. Şi printr-un somn să pui sfârşit
Durerilor din inimă şi miilor
De alte rele date în destinul
Cărei fiinţe-i sortită. Iată o încheiere
Demnă de a fi dorită."

Actul IV

Regele Claudius decide să scape de Hamlet trimițându-l în Anglia cu Rosencrantz și Guildenstern, însoțiți de o scrisoare care cere execuția lui Hamlet. Între timp, Ophelia, devastată de moartea tatălui său, își pierde mințile și se îneacă accidental. Fratele ei, Laertes, se întoarce din Franța pentru a răzbuna moartea lui Polonius și conspira cu Claudius pentru a-l ucide pe Hamlet.

Actul V

Hamlet se întoarce în Danemarca, dezvăluind că a scăpat de complotul de la curtea engleză. Laertes și Claudius planifică un duel între Laertes și Hamlet, intenționând să-l otrăvească pe Hamlet. În timpul duelului, regina Gertrude bea din cupa otrăvită destinată lui Hamlet și moare. Laertes este rănit mortal cu propria sabie otrăvită, dezvăluie complotul lui Claudius înainte de a muri. Hamlet, rănit și el mortal, îl ucide pe Claudius și își dă ultima suflare în brațele prietenului său, Horatio, lăsând regatul în haos.

Analiza piesei

Tema

Piesa „Hamlet” explorează teme complexe și universale, dintre care cele mai notabile sunt răzbunarea, trădarea, mortalitatea și lupta interioară a individului. Răzbunarea este firul narativ central, fiind catalizatorul acțiunii. Hamlet, prințul Danemarcei, este condus de dorința de a răzbuna moartea tatălui său, ucis de fratele acestuia, Claudius. Această căutare a dreptății și răzbunării este complicată de trădări multiple, atât din partea familiei cât și a prietenilor, reflectând natura înșelătoare și adesea coruptă a relațiilor umane.

Mortalitatea este o altă temă majoră, intens explorată în monologul lui Hamlet „A fi sau a nu fi”. Hamlet meditează asupra sensului vieții și inevitabilității morții, reflectând asupra fragilității existenței umane. Lupta interioară a individului este evidentă în conflictele psihologice ale lui Hamlet, care oscilează între rațiune și emoție, între acțiune și inacțiune.

Idei

1. Răzbunarea și Justiția: Hamlet este motivat de dorința de a răzbuna moartea tatălui său, dar întâmpină dificultăți în a acționa. Aceasta reflectă ideea complexității morale a răzbunării și a justiției personale.
2. Trădarea și Corupția: Claudius trădează încrederea și legătura de sânge prin uciderea fratelui său și uzurparea tronului. Trădarea este prezentă și în relațiile dintre Hamlet și prietenii săi, Rosencrantz și Guildenstern.
3. Mortalitatea și Finitudinea: Monologul „A fi sau a nu fi” reflectă meditațiile lui Hamlet asupra vieții și morții, explorând natura existenței și inevitabilitatea morții.
4. Lupta Interioară și Îndoiala: Hamlet este prins între dorința de a răzbuna moartea tatălui său și îndoielile cu privire la moralitatea acțiunilor sale. Aceasta ilustrează lupta interioară a individului între acțiune și reflecție.

Caracterizarea personajelor principale

Hamlet: Prințul Danemarcei, este un personaj complex, definit prin inteligența sa ascuțită, sarcasm și melancolie profundă. Hamlet este prins într-o luptă interioară, oscilând între dorința de a răzbuna moartea tatălui său și îndoielile sale morale și filosofice. Hamlet este un personaj contemplativ, adesea paralizat de analiza excesivă și introspecția sa profundă. Cu toate acestea, în momentele de claritate, el demonstrează o hotărâre feroce și o capacitate de acțiune decisivă.

Claudius: Regele Danemarcei și antagonistul principal, Claudius este portretizat ca un om ambițios și corupt. El își ucide fratele pentru a prelua tronul și se căsătorește cu văduva acestuia, Gertrude. Claudius este un manipulator abil, capabil să își ascundă vinovăția sub o fațadă de regalitate și responsabilitate. Cu toate acestea, scenele sale de solilocviu dezvăluie o conștiință încărcată și o teamă profundă de consecințele acțiunilor sale.

Gertrude: Regina Danemarcei și mama lui Hamlet, Gertrude este un personaj complex, prinsă între loialitatea față de noul ei soț, Claudius, și afecțiunea pentru fiul ei. Caracterul său este adesea interpretat ca fiind naiv sau complice la acțiunile lui Claudius, dar ambiguitatea sa morală contribuie la complexitatea piesei.

Ophelia: Fiica lui Polonius și iubita lui Hamlet, Ophelia reprezintă inocența și fragilitatea. Ea este prinsă în conflictele dintre loialitatea față de tatăl său și iubirea pentru Hamlet. Nebunia și moartea sa tragică sunt rezultatele directe ale manipulării și trădării celor din jurul său, reflectând vulnerabilitatea individului în fața corupției și a puterii.

Polonius: Sfetnicul regelui, Polonius este portretizat ca un om viclean și intrigant. El este devotat regelui Claudius și folosește orice mijloace pentru a-și menține poziția de putere, inclusiv manipularea propriei fiice, Ophelia.

Laertes: Fiul lui Polonius, Laertes este un personaj pasionat și impulsiv. După moartea tatălui său, el caută răzbunare împotriva lui Hamlet, dar, spre deosebire de Hamlet, acționează cu hotărâre și rapiditate. Laertes reprezintă contrastul față de indecizia lui Hamlet și aduce în discuție tema răzbunării impulsive versus cea gândită.

Curiozități

1. Originea poveștii: Deși Shakespeare este cel mai faimos autor al poveștii, sursa originală a „Hamlet” este o legendă scandinavă despre un prinț numit Amleth, relatată în "Gesta Danorum" (Faptele danezilor) de Saxo Grammaticus. Povestea a fost popularizată ulterior de scriitorul francez François de Belleforest în secolul al XVI-lea.

2. Primele reprezentații: „Hamlet” a fost cel mai probabil scrisă și pusă în scenă pentru prima dată în jurul anului 1600 sau 1601. Prima ediție tipărită a piesei, cunoscută sub numele de "First Quarto", a apărut în 1603, urmată de o versiune mai completă în "Second Quarto" din 1604.

3. Cea mai lungă piesă a lui Shakespeare: „Hamlet” este cea mai lungă piesă scrisă de Shakespeare, având aproximativ 4.000 de linii și 29.000 de cuvinte. O reprezentație completă poate dura în jur de patru ore.

4. Monologul „A fi sau a nu fi”: Acesta este unul dintre cele mai celebre monologuri din literatura mondială și a fost adesea analizat și citat. Interesant este că există două versiuni diferite ale acestui monolog în primele ediții tipărite ale piesei.

5. Adaptări și influențe: „Hamlet” a avut nenumărate adaptări în film, teatru și literatură. Actori celebri precum Laurence Olivier, Kenneth Branagh și Mel Gibson au interpretat rolul lui Hamlet în diferite ecranizări. De asemenea, piesa a influențat lucrări literare și filozofice majore, inclusiv „Ulysses” de James Joyce și „Omul revoltat” de Albert Camus.

6. Personaje și dubla distribuție: În producțiile timpurii, unii actori interpretau mai multe roluri în cadrul aceleași piese. De exemplu, un actor putea juca atât Fantoma Regelui, cât și pe Claudius, subliniind astfel legătura dintre personajele respective.

7. Teoria Oedipiană: Sigmund Freud a folosit „Hamlet” pentru a ilustra teoria sa oedipiană, sugerând că ezitările și conflictele lui Hamlet sunt rezultatul unui complex oedipian nerezolvat, având dorințe subconștiente față de mama sa și rivalitate față de tatăl său vitreg, Claudius.

8. „Hamlet” în spațiu: În 2003, piesa „Hamlet” a fost citită în întregime de astronauți aflați la bordul Stației Spațiale Internaționale, marcând o premieră culturală în spațiu.

9. Locații de renume: Castelul Elsinore, unde se desfășoară acțiunea piesei, este bazat pe un castel real din Helsingør, Danemarca, cunoscut sub numele de Kronborg. Acest castel este acum un loc turistic popular și găzduiește periodic spectacole cu „Hamlet”.