Întâmplările neașteptate din viața de zi cu zi pot da naștere la situații comice sau chiar absurde. O astfel de întâmplare banală, care ia însă o întorsătură neobișnuită, este surprinsă cu talent în piesa "Bubico" de Ion Luca Caragiale.
Autorul ne introduce cu vervă și ironie în atmosfera unei călătorii cu trenul, pentru a ne dezvălui apoi antipatia puternică și irațională dintre un bărbat și un animal de companie. Pornind de la premisa unui conflict mărunt, totul escaladează până la un gest extrem din partea bărbatului - aruncarea câinelui pe geam.
Caragiale reușește să surprindă perfect ridicolul situației și să expună, cu mult umor, slăbiciunile umane ascunse în spatele unui eveniment banal. Piesa devine astfel o comedie spumoasă despre intoleranță și ură față de celălalt, chiar și atunci când acel "celălalt" este doar un nevinovat animal de companie.
Rezumat
Un bărbat urcă grăbit în tren, căutând un loc comod, și ajunge în compartimentul unei "cocoane" care are lângă ea un "cățel lațos, plin de funde" numit Bubico. Acesta "începe să latre ca pe un făcător de rele intrat noaptea în iatacul stăpânului-său". Femeia îl ceartă blând "Bubico! șezi mumos, mama!". Bărbatul este extrem de enervat: "Lua-te-ar dracul de javra!". Cățelul continuă să mârâie și să latre la el, iar bărbatul se gândește revoltat "Lovi-te-ar jigodia, potaia dracului!".
În încercarea de a-l îmblânzi, bărbatul îi dă bomboane lui Bubico, care "apucă frumos bombonul și-ncepe să-l clefăie". Femeia povestește cum Bubico a fost aproape ucis de "Bismarck al ofițerului Papadopolinii". Auzind iar lătratul unui câine pe peron, Bubico "începe (...) să urle... în brațele mele!". Exasperat, bărbatul gândește: "«Ah! Bubico - zic eu în sine-mi, mângâindu-l frumos - de capu-ți!... vedea-te-aș mănuși!»".
Ajungând peste un pod întunecat, bărbatul profită de neatenția femeii și "Bubico dispare ca un porumbel alb în neagra noapte, înapoi spre București, zburând - la Zambilica, probabil". Femeia este disperată și trage semnalul de alarmă. În final, bărbatul îi mărturisește crud: "«Cocoană! eu l-am aruncat, mâncă-i-ai coada!»" și dispare "ca un demon".
Recenzii și păreri
Recenziile cititorilor pentru schița lui Caragiale, "Bubico", sunt în mare parte pozitive. Majoritatea apreciază stilul amuzant și realistic al autorului în descrierea unei călătorii cu trenul, unde protagoniștii sunt un narator și o doamnă cu un câine numit Bubico. Opinia generală este că Caragiale reușește să creeze imaginea unui animal răsfățat al unei snobe prin intermediul personajului Bubico. Cititorii subliniază umorul și stilul autentic al scriitorului, considerând că aceste caracteristici fac din "Bubico" o lucrare memorabilă în literatura română.
Dincolo de umor, schița are și o notă mai profundă, explorând antipatia și intoleranța umană. Naratorul este frustrat de prezența câinelui Bubico și de atenția acordată acestuia de către stăpână, ajungând până la a-l arunca pe geam într-un gest impulsiv. Această latură întunecată a psihologiei umane este surprinsă foarte bine de Caragiale.
"Bubico" este o schiță savuroasă, cu multe straturi de interpretare - de la comicul de situație până la o posibilă critică socială. Stilul vioi și personajele memorabile fac din această operă scurtă un exemplu reprezentativ pentru talentul lui Caragiale.
