Rezumat
Legenda creaturii din Bistrița
Pe râul Bistrița, oamenii din zonă povestesc de secole despre o creatură ciudată numită lostrița. Nu e un pește obișnuit - se spune că e o făptură magică trimisă de diavol ca să îi ademene pe oameni în apă să se înece. Această creatură arată ca un pește mare cu cap de șalău, trup de somn și piele aurie cu pete roșii. Cel mai înfricoșător lucru la ea e că poate să își schimbe forma - câteodată apare ca o fată frumoasă care stă întinsă pe malul râului la soare, ca să îi atragă pe băieții naivi în apă.
De-a lungul timpului, mulți pescari și tineri au dispărut din cauza ei, iar localnicii au învățat să se ferească de această creatură pe care o consideră un blestem.
Aliman, pescarul neînfricat
Singurul care nu crede în aceste povești e Aliman, un tânăr frumos, puternic și curajos, cel mai bun pescar de pe Bistrița. Pentru el, lostrița nu e o creatură supranaturală, ci doar un pește foarte mare pe care vrea neapărat să îl prindă. Devine obsedat de ideea asta și își petrece toată ziua și noaptea pe malul râului, încercând să o prindă, ignorând avertismentele celorlalți oameni.
De două ori aproape reușește să o prindă. Prima dată o agață în cârlig, dar scapă. A doua oară chiar reușește să o prindă în brațe, dar peștele se zbate și îi fuge, lovindu-l cu coada peste față. Această atingere îl marchează adânc - nu mai vrea doar să o prindă ca trofeu, ci simte un dor ciudat de a retrăi acea senzație.
Ritualul magic
Văzând că nu reușește să o prindă cu metodele obișnuite, Aliman se duce la un vrăjitor bătrân dintr-un sat de pe râul Neagra. Acesta îi face o momeală magică: o lostriță sculptată din lemn, goală pe dinăuntru, unsă cu lapte de pește și umplută cu plante vrăjite și un peștișor făcut din corn de cerb.
Într-o noapte cu lună plină, Aliman intră în Bistrița, spune un descântec prin care "se lepădă de lumea lui Dumnezeu" și aruncă păpușa fermecată în apă.
Apare Ileana
Imediat după acest ritual, o viitură puternică lovește valea. În mijlocul apelor învolburate, Aliman vede o plută spartă cu o singură persoană pe ea. Pluta ajunge la mal și Aliman salvează o fată care leșinase. Tânăra, pe care o va numi Ileana, e foarte frumoasă, dar într-un fel ciudat. Are părul blond-plăviț, ochi verzi-aurii reci ca gheața și dinți ascuțiți. Hainele i se usucă pe trup foarte repede, în mod nefiresc, iar prezența ei e la fel de fascinantă ca a lostriței.
Dragostea pasională
Aliman o ia pe Ileana acasă și se îndrăgostesc nebunește unul de altul. El își uită complet obsesia pentru pește, găsind în brațele fetei acea senzație pe care o căutase. Dragostea lor e intensă și se petrece mai mult în natură, în păduri și în apele Bistriței, unde se scaldă nopți întregi. Ileana e sălbatică, nu vrea să se adapteze la viața de sat - refuză să se mărite la biserică și pare să aparțină mai mult apei decât pământului.
Separarea
Fericirea lor se sfârșește brusc când în casa lor intră cu forța o femeie aprigă, Bistriceanca, mama Ilenei. Venită de la izvoarele Bistriței Aurii, ea își ceartă fiica pentru că și-a părăsit familia și s-a iubit cu un om. Cu câteva cuvinte șoptite, o supune și o ia cu forța din brațele lui Aliman, lăsându-l pe băiat complet fără puteri.
Căutarea zadarnicică
Devastat de pierdere, Aliman o caută peste tot, dar nimeni nu știe nimic de Bistriceanca sau de casa ei. Doar un bătrân își amintește că fuseseră alungate din sat cu mulți ani în urmă pentru vrăjitorie.
Căsătoria fără dragoste
Aliman se întoarce acasă complet schimbat. Fără Ileana, spiritul său s-a stins, devenind un om gol pe dinăuntru, "moale ca o cârpă". Nu mai coboară la râu, nu mai vânează, uitând complet de lostriță și de tot ce îi plăcea înainte. În această stare de pasivitate totală, o fată din sat, mai îndrăzneață, îl convinge să se logodească cu ea. Aliman acceptă totul mecanic, fără să îi pese, pentru că nu mai are voință să se împotrivească.
Nunta e stabilită pentru ziua de Filipi. În ajunul nunții, Aliman visează că se însoară cu lostrița, iar ceremonia e oficiată de bătrânul vrăjitor. În vis, creatura stătea dreaptă lângă el, sprijinită pe coadă ca pe două picioare de femeie.
Reîntoarcerea obsesiei
A doua zi, la petrecerea de nuntă, Aliman stă lângă noua sa mireasă, dar e absent, amețindu-se de băutură și de amintiri. E doar umbra băiatului puternic de odinioară.
Apoi, în mijlocul petrecerii, un băiat sosește în goană, strigând vestea: lostrița cea vrăjită a apărut din nou! E mai mare și mai frumoasă ca niciodată, întinsă la soare pe un golf al râului, ca o domniță adormită.
Această veste îl trezește pe Aliman ca dintr-un somn adânc. O lumină nebună i se aprinde în ochi, vechea obsesie i se reaprinde cu o forță mistuitoare. Strigând "Azi nu mai scapă! O mănânc de nunta mea!", Aliman sare de la masă și aleargă nebunește spre râu, părăsind mireasa și invitații șocați.
Sfârșitul tragic
În urma lui, o mulțime de oameni încearcă să îl oprească, dar el nu poate fi oprit. În aer se aude un zgomot sinistru, un muget cumplit care crește în intensitate. Bistrița, umflată de ploile de la munte, vine ca un potop, o viitură ucigașă care cară trunchiuri de copaci și resturi de case. Însă Aliman, orbit de obsesia sa, nu vede și nu aude pericolul. În mintea și în trupul său, el simte doar "dulceața unei poveri neuitate", chemarea de nerezitat a creaturii.
Când ajunge pe mal, lostrița e acolo. Într-o clipă magică, ea se întoarce cu capul spre el, privindu-l fix în ochi. Apoi, în loc să fugă, pornește fulgerător prin apă direct spre Aliman. Cu fața luminată de o bucurie nefirească, el strigă triumfător: "Iată, vin!...". Smulgându-se din mâinile celor care încercau să îl salveze, sare în mijlocul apelor învolburate, cu brațele întinse.
Viitura îl ajunge din urmă. Pentru o ultimă clipă, Aliman mai iese la suprafață. El nu se luptă cu apele, ci ține strâns lostrița în brațe, încercând s-o protejeze de furia valurilor, "adăpostind-o ca pe un copil". Apoi, amândoi sunt înghițiți de ape, iar Bistrița se închide deasupra lor pentru totdeauna, pecetluindu-le unirea finală în moarte.
Concluzie - Legenda continuă
Deși Aliman moare, povestea sa nu se sfârșește. Ea se transformă într-o legendă vie, care "crește și se înfrumusețează an de an" cu noi detalii, fiind povestită de plutași, copii și călători pe malurile Bistriței. Povestea lui Aliman devine inseparabilă de cea a lostriței fabuloase, care continuă să bântuie apele, ispitind alți tineri nechibzuiți.
Temele importante din poveste
Această nuvelă explorează mai multe teme profunde:
Dragostea-pasiune și atracția fatală: Dragostea lui Aliman pentru creatură depășește rațiunea și instinctul de supraviețuire, ducându-l la o unire mistică prin sacrificiu.
Conflictul dintre lumea reală și cea fantastică: Aliman trăiește la granița dintre ordinea umană (satul, nunta, regulile) și chemarea sălbatică a naturii (reprezentată de lostriță/Ileana). În final, el alege lumea fantastică.
Iubirea și moartea: Pasiunea puternică e legată indisolubil de moarte. Pentru Aliman, culmea împlinirii în dragoste nu e viața alături de creatură, ci moartea împreună cu ea.
Puterea mitului: Povestea se încheie subliniind că legenda supraviețuiește protagoniștilor și continuă să fascineze imaginația umană, demonstrând că poveștile fantastice sunt la fel de puternice ca realitatea.
